Dove un gatto bianco fa felice una ragazza

”Tu ești copacul meu și ai dat în floare.În seara asta o să închidem lumina și o să-ți potrivesc pe muguri o pereche de ochelari.Cu vârfurile ramurilor o să brăzdezi bolta cerească și o să-ți scuturi trunchiul nevăzut pe care se reazemă luna.Alte vise o să ni se cearnă la picioare ca fulgii moi de zăpadă.O să-ți înfigi adânc în pământ rădăcinile în formă de tocuri ascuțite.Lasă-mă să urc în inima ta de bambus,vreau să adorm lângă tine.”

”Ne iubim ca două bețe de chibrituri.Nu vorbim,ci ne aprindem.Nu ne sărutăm,ci provocăm ”incendii”.Cât sunt de înalt,de un metru șaizeci și șase,corpul mi-e zgâlțâit de un cutremur de pământ.Inima evadează din învelișul-închisoare,se scurge prin artere,îmi ajunge în țeastă și se preschimbă în creier.Sunt tot o inimă,de la fiecare mușchi până în vârful degetelor!”

Fiindcă era o fetiță tristă și plângăreață,motanul cel alb își smulse cu delicatețe o mustăcioară,o îmbârligă învârtecuș într-un medalion de argint și i-o dărui cu drag cum numai un motan poate să dăruiască.Fetița își atârnă medalionul la gât și pe dată încetă să mai fie tristă,cu mustăcioara albă-norocoasă la gât se simțea cea mai fericită ființă din lume.

5 thoughts on “Dove un gatto bianco fa felice una ragazza

  1. ora25 spune:

    :) “până în vârful pernuţelor”

  2. [...]  Loren, IoanUsca, Gina, VeroVers, Tiberiu, D’agatha, Beau, Lumi, Madelin, Greenu’, Melissapi, WW, Roadoff, Zaza, Verbiaj, Poiematike, Tlon, PLML, Degrade, Rox, Miţa, Fedaykinn, Elf, Valeria, [...]

  3. cinemavictoria spune:

    la mulţi ani până în vârful musteţilor! :)

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.