De fiecare dată după ce tai pâine sau o felie de tort sau de pandișpan strâng cu grijă firimiturile și le așez pe dulăpiorul de pe balcon.E un ritual oficial în casă la noi să ne pitulăm și să observăm păsărelele mici grăsune și scunde cum vin la ciugulit.În ultimul timp ca musafiri ficși avem doi pițigoi cu pieptul roșu(pettirossi) care vin timizi săltând și rotindu-și ochișorii jur împrejur mereu în alertă.Azi întindeam rufe când a sosit unul tot zglobiu și am rămas așa aplecată peste balcon nemișcată de frică să nu-l sperii.
Înțepenită nu am mai avut răbdare și m-am mișcat,el a ridicat ochișorii și a continuat să mănânce.M-am așezat încetișor pe scăunel și am așteptat să termine tot-tot apoi și-a luat zborul și a trecut exact prin fața mea ca un fel de sărumâna după masă.Când i-am povestit lui F. nu prea m-a crezut,a râs și a zis eh,era înghețat de frig și îi era lene să se miște.Am pus un țol de lână și un cultuc pe scăunel și în fiecare dimineață mă așez acolo tăcută și zgribulită.Vine,mănâncă la câțiva centimetri de mine și după fiecare două-trei înghițuri își ridică privirea ca să se asigure că nu am dispărut.E nespus de frumoasă și sinceră legătura asta între noi,eu înțolită c-o ceașcă de cafea aburindă și el,un pițigoi cu piept roșu ce mînâncă mai încolo în direcția cotului meu drept.
Anul ăsta mi-am făcut curaj și am intrat înăuntru la Floridita,celebrul bar al lui Hemingway din Havana.
Leagă-te la ochi înainte de a intra acolo și intră cu imaginea lumii din prezent.Fă doi pași mărunți și descoperă-ți ochii.E ca în barul secret din Parisul din anii 20 al lui Allen.Fotograffi alb negru pe pereți,cu Hemingway în diferite ipostaze și alte creaturi faimoase ce au pășit pragul,în stânga imediat ce intri îți scuipi în sân și te freci la ochi căci ai jura că în colț șade molcom Hemingway.Abia apoi realizezi că e o statuie de exact mărimea unui om și îți faci curaj și pășești mai înainte.
E barul semirotund ce ocupă tot peretele pe stânga,în spatele barului e o pictură tare faină,cu o mare blândă și un amurg cald ce te invită să lași toate naibii și să intri acolo.În fața barului
sunt scăunele din alea înalte,te cocoțezi acolo și în timp ce te uiți prin meniu(sunt numai băuturi alcoolice,cafea și cocktailuri) guști din bananele prăjite din farfuriuța din fața ta.O cafea costă trei pesos și un cocktail șase.Când te-ai hotărât privești pe domnul de la bar ce pare ocupat cu uscatul paharelor.Și el vine imediat și te servește.Cum stai acolo cocoțat e de ajuns să te întorci treizeci de grade și vezi sala restaurant.Cu măsuțe impecabile și picturi pe pereți și pe tavan.Și parfumul boem ce se simte în aer.Și nu e tot,când simți că ai terminat de mirat și îți spui băi ce super stau la floridita și beau daiquiri,din colțul de lângă statuia lui Ernest se aud sunete.Și ce sunete!Salsa cubana!Din aia ce când îi vezi cum se strofocă cum cântă simți că mai au un pic și își dau duhul.Ș-atunci te așezi comod picior peste picior,ușor înclinată ca și cum cineva ar vrea să îți facă o fotografie din profil și sorbi băutura încet cu paiul și pufăi din țigară ca o domnișoară adevărată ce ești.Și uite așa uiți complet că afară plouă cu găleata iar undeva în spatele Floriditei te așteaptă un dobitoc într-o mașină.El nu a intrat că nu simte nici o legătură cu barul lui Ernest,nu sunt lucruri caracteristice unui bărbat.Și eu mă refuz să ies pentru că nu simt nici o legătură cu lumea de afară.Și îmi iau o margarita de data asta și iar mă așez picior peste picior și mă simt cea mai fericită ființă din lume.A fost,fără nici un dubiu,cea mai frumoasă zi petrecută în Havana.
O dimineață petrecută în Cuba valorează mai mult ca zece orgasme unul după altul.Nu aș fi schimbat pe nimic momentul în care deschideam ușa din spate și Katie era acolo cu nasul ei de urs polar,dansând din coadă știind foarte bine că după mângăierea de bună dimineața o să mă rotesc pe călcâie și o să deschid ușa frigiderului de unde aveam să pescuiesc o buca de cașcaval și o felie groasă de șuncă.
Și aici venea partea cea mai excitantă.Mă așezam la măsuța de afară,întâi rupeam cașcavalul în bucățele mici le așezam pe palmă și îi întindeam ofranda.Nu i-am simți niciodată limba sau vreun colț de dinte atât de delicată era.
Urma șunca,bucățele mici,pe palmă,întinderea și apucătura aia atât de domnișoarească.Nu cumva să fi îndrăznit și să îi fi dat bucățile de cașcaval și șuncă întregi că nu le atingea.Dacă era câinele meu aș fi numit-o Lady.Când mă așezam pe șezlong să citesc sosea de nu știu unde și își băga capul pe sub mâner și cu o mână o mângâiam și cu alta întorceam pagina.Din când în când își căpușorul pentru o binemeritată(după ea)acoperire totală a feței cu limba ei de juma de metru.Noaptea o găseam dormind pe sofaua veche din curte mă așezam lângă ea,își retrăgea labele anterioare pentru a-mi face loc ,ea îmi ținea de cald eu o țineam de vorbă.În dimineața următoare negreșit mă aștepta la intrarea din spate dând din coadă și cu limba afară pregătită pentru recompensă.
Tot când eram în Cuba am găsit răspunsul la ceea ce îmi doresc eu cel mai mult nu numai în viața asta dar și în toate celelalte ce s-ar putea să le am.Am văzut un documentar unde o doamnă asiatică din California era disperată din cauza vecinilor ce îi băteau la ușă în fiecare zi.Se pare că motanul ei,un birmanez,noaptea ieșea pe furiș și se strecura în curțile vecinilor și se întoarcea acasă nu înainte de a înfășca un mic suvenir:un șlap,un prosop,o mănușă,un sutien,un maieu…Dimineața când doamna deschidea ușa găsea pe preș cadoul adus de motan peste noapte.L-au filmat timp de două săptămâni,stăpâna a fost nevoită să transforme o cameră în depozit pentru ”cadourile” motanului iar un renumit psihiatru felin a dezvinovățit comportamentul straniu zicând că e pură recunoștință pentru iubita lui stăpână.Da,o pisică dintr-asta aș vrea eu,care să-mi umple preșul cu lucrurile vecinilor ca apoi să le ascund bine de tot iar când să răspund la ușă pentru a explica faptele petrecute să dau din umeri și să zic:”nu știu nimic.nu am eu pisică așa de inteligentă.”
Și cântecelul pe care am dansat eu cel mai mult în Cuba,mă simțeam ca o puștoaiă și nici nu îmi păsa că toți pașii mei erau greșiți și cu atât mai puțin dacă cineva se uita la mine:
Melissa Pi 